Povestea Ad Hoc Bistro a început undeva prin 2013 când Bogdan Cervenschi alegea un intrând de pe Calea Victoriei 214 pentru a pune pe masă o mâncare așa cum i-ar plăcea lui să o mănânce. Un loc de mâncat în tihnă alături de prieteni vechi ori noi, căci al lui ”social table” era un concept mai degrabă nou prin peisajul nostru, o masă mare la care luai loc alături de viitori prieteni, niciodată străini.
Apropo de ”niciodată străini”, la Ad Hoc ni s-a întâmplat cea mai surpinzătoare chestie: la finalul unei cine, când am cerut nota, am aflat cu stupoare că nota noastră fusese achitată deja de una dintre tipele care stătuseră întreaga seară în fața noastră. Nu știm nici acum cine este exact, dar ne-ar plăcea să o reîntâlnim într-o seară să îi spunen mulțumesc la un pahar de vin.
Cu ce te înfrupți la Ad Hoc?
Meniul Ad Hoc e fix pe gustul lui Foodsterescu, mâncare cu zvâc gătită cu doză dublă de zvâc! Aici am descoperit cum poți să îi dai o notă aparte unei salate de varză murată, cum se desprinde de pe os carnea unei pulpe de rață ori cum se topește în gură vițelul pregătit în bere. Nici la desert nu am regretat alegerile niciodată, chiar dacă tortul de bezea e atât de dulce încât nu oricine îi face față, dar nu-i problemă, comandă o limonadă cu căpșuni să îi mai stingă din dulceață 🙂
Prin vara lui 2015, sub denumirea de Cină boierească la șosea, au întins o masă mare pe terasa de pe Calea Victoriei și i-au adus pe cei de la Moșia Tohani să facă wine pairing-ul unei cine ce a devenit reper în sufletul nostru. S-au întipărit bine în minte claponul boieresc la cuptor cu prune și castane și un vin de desert de prin 70siunpic, scos din hrubele Tohaniului. Așa a început de altfel și flirtul cu Tohani pe care aveam să îi reîntâlnim apoi în periplul prin Dealu Mare.
Noua locație din Rosetti 10
Pe final de noiembrie Ad Hoc a închis vechiul spațiu din Calea Victoriei 214 întrucât clădirea nu corespundea noii legislații și a anunțat că revine rapid. Ceea ce a și făcut, astfel că spre sfârșit de decembrie a deschis larg ușile la noua adresă din Str C.A. Rosetti nr. 10 (lângă BCU, Piața George Enescu ori Grădina Lido, care dintre ele vă sunt mai ușor de reperat).
I-am găsit la fel de primitori, într-un spațiu mai mare și mai încăpător și cu mâncare la fel de delicioasă. După toată porcăială de sărbători să nu vă fie cu mirare că am ales paste cu ficăței și alune de pădure înmiresmate cu salvie, creveți tempura tăvăliți în semințe de susan, calamar grill, paste cu creveți odihniți pe un pat de rucola și clasicele carbonara (de, pe Raluca nu o scoți din ale ei :)). Ridic o sprânceană pentru rețeta de rigatoni cu ficat și alune și aș fi tare curios să o încerc și cu tagliatelle proaspete (deși data viitoare o să vreau să experimentez și alte năstrușnicii de prin meniu, cum ar fi coastele de mangaliță). Am udat din plin bucatele cu un Cuvee Dolette 2014 de la Moșia de la Tohani și am încheiat într-o notă clasică dată de tortul de biscuiți cu ciocolată!
În loc de concluzie, treceți-le noul prag, dați binețe, așezați-vă la masă și înfruptați-vă boieri mari!
Să vă fie anul plin de bucate și mult vin!