Prietenia antică a românului cu vinul e de legendă încă de pe vremea lui Burebista, cel despre care se spune că a scos viile pentru că dacii o cam ardeau un pic cam mult licorindu-se și mai puțin prestând activități de dezvoltare socio-economică și militar strategică.
Între timp s-au rupt niște filme prin gusturile noastre de români și am devenit mai degrabă consumatori de bere (aproximativ 90 litri/gât de român/an) decât de vin (am găsit niște statistici pe la 25 de litri de vin). Cumva cred că eram și eu pe statistică, însă pe măsură ce am mai antrenat niște gusturi culinare, s-au mai antrenat și preferințele către vin.
Cine e Dealu și de ce e mare?
Pe scurt, dacă de la Ploiești o cotești spre Buzău vei ajunge într-una dintre cele mai importante zone viticole ale României, sau altfel spus, sunt vii cât vezi cu ochii. Cei de la crameromania.ro listeaza 20 de crame in zona respectiva, iar dacă mergi cu mașina vei găsi o multitudine de indicatoare care îți spun că te afli pe Drumul Vinului. Partea tristă e că dacă nu știi unde să cauți, nu găsești nimic. Așa am pățit acum mai mulți ani când tot ce am găsit a fost o făbricuță cu lacăt pe ușă și nimic mai mult. 🙁
Aici intră în schemă revino.ro, un proiect ce promovează turismul viticol și care din când în când organizează plimbărici cu degustări la crame pe care ei înșiși le-au testat și au încredere că pot oferi o experiență faină unui vizitator. Așa fu cazul și spre mijloc de octombrie când în primul weekend de vremea rea ele au spus ”who cares, when we can have good wine?!” Și bine au făcut pentru că vremea a ținut cu noi și sâmbăta aia nu a plouat.
La ce crame am mers cu colindul?
Povestea zilei a început la Lacerta, o întreprindere mai nouă în ale vinului deținută de austrieci care aleg să facă treaba mai nemțește. Concret, ei nu se bucură când face via mulți, mulți struguri ci controlează procesul astfel încât să aibă maxim 1 kg de struguri pe butuc și să obțină calitatea pe care și-o doresc. De aici și prețul care nu e tocmai cel mai mic.
Crama lor arată extrem de spectaculos din punct de vedere arhitectural și zău că te îmbie să petreci cât mai mult timp acolo. Spațiul de degustare e într-o sală cu geamuri mari care dau spre viile lor. Mihai Băniță, vinificatorul de la Lacerta, e un personaj care se adaptează pe tipologia vizitatorului și îți prezintă vinul pe care îl deguști astfel încât să înțelegi despre ce e vorba, să mai înveți un pic despre vin, dar să nici nu te simți prost dacă nu ești un profesionist. Dintre vinurile degustate, a atras atenția Blanc de Noir pentru că era ceva diferit: un vin vinificat în alb din Pinot Noir (struguri folosiți pentru vin roșu de obicei). Oamenii scapă repede de pielița care dă culoare și continuă procesul de fermentare ca pentru un vin alb. Vinul e unul sec, mai rose decât un alb, dar nu e rose și ce să mai, se cam joacă prin mintea ta, că nu așa te-ai aștepa să aibă gustul.
A doua oprire a fost la Metamorfosis, de data aceasta visul unui italian pe plaiuri mioritice. Crama e una ceva mai industrială, dar chiar și aici mi-a atas atenția povestea parchetului din showroom care era făcut din vechile butoaie pe care le-au găsit când au preluat crama, un artificiu de conectare cu istoria locului. Pe principul gustăm, gustăm, dar mai mâncăm și noi ceva aici a fost și foodsterescu mai în elementul lui când ne-au omenit cu brânzici, cărnițe și alte cele ca să alunece vinul. Povestea care mi-a atras atenția a fost cea a vinului Negru de Drăgășani pentru care s-au luat la bețe cu cei din regiunea Drăgășani că de ce îl cultivă în Dealu Mare. Legea le dă voie, iar specialiștii spun că le iese foarte bine, oricum o alegere îndrăzneață. Acasă am plecat în schimb cu un vin dulce, de desert, care după deja 10 vinuri seci degustate și niște fructe uscate cu brânzeturi a dat o notă diferită.
Urma a treia cramă din program și Marina, gazda noastră de la Tohani, a ales să ne ducă prin mijlocul viei să vedem de la firul ierbii de unde vine vinul ce urma să îl degustăm. Am oprit într-o zonă unde lăsaseră struguri albi la stafidit în vrej pentru a obține mai apoi un vin de desert și vă spun, în viața mea nu am gustat un strugure mai dulce de atât și cu un gust atât de concentrat. La Tohani te dau pe spate hrubele în care sunt ținute vinurile vechi din care am avut ocazia să gust cu altă ocazie (un vin dulce din 76 – ulalalaaa). Când vine vorba de vinuri, la Tohani e un crescendo și lasă la sfârșit Apogeum, o Fetească Neagră pe care o obțin dintr-o vie veche de 50 de ani. Ca să fiu corect, era deja al 15-lea vin degustat în ziua aceea și nu cred că i-am dat toată atenția cuvenită. Merită cu siguranță o friptură bună și răbdarea unei seri lungi cât să te bucuri de el pe îndelete.
Concluzionând, dacă aveți oportunitatea să plecați într-o plimbare într-o zonă viticolă puneți genul ăsta de tur obligatoriu pe listă. E altceva decât multe experiențe pe care le puteți avea. Aruncați un ochi pe crameromania.ro, informați-vă de pe revino.ro, chiar aveți multe opțiuni.
Ah, și de încheiere, să vă spun că am încheiat turul la crame și seara la Ferma Dacilor. Cât de rău e acolo, citiți voi în articolul precedent! 🙂
Fotografiile care ilustreză articolul sunt împrumutate prin bunăvoința Alinei Iancu, Project Manager revino.ro și omul care a pus la cale turul la crame.
